Un remediu pentru dependența de jocuri video

Dependența de jocuri video este o problemă globală în creștere. Se estimează că două miliarde de oameni joacă jocuri video în întreaga lume și chiar 4% dintre ei sunt dependenți.

În 2018, Organizația Mondială a Sănătății a clasificat dependența de jocuri video drept boală care provoacă dependență. Potrivit cercetărilor, majoritatea pacienților au în jur de 25 de ani. Statisticile se schimbă de la an la an, deoarece copiii intră în contact din ce în ce mai devreme cu jocurile video. Aproximativ același număr de bărbați și femei joacă jocuri video, dar bărbații sunt mai predispuși să devină dependenți.

Care este diferența dintre un pasionat de jocuri video și un dependent care are nevoie de ajutor profesional? Un dependent este, prin definiție, o persoană care este ocupată cu jocurile video în așa măsură încât nu poate desfășura activități zilnice normale. Toate segmentele vieții sunt amenințate și neglijate, deoarece se acordă prioritate jocurilor, indiferent de consecințele negative pe care le aduce.

Jocurile video la început se întâmplă spontan, în momentele de petrecere a timpului liber. Odată cu timpul petrecut în lumea jocului, abilitățile jucătorilor se îmbunătățesc. Reușește să descopere trucuri care ii vor permite să obțină rezultate din ce în ce mai bune. Pe măsură ce un jucător cu scoruri mari urcă în clasament, un sentiment de succes și putere apare în el din ce în ce mai mult.

Toate acestea provoacă admirația altor jucători din imediata vecinătate care nu pot obține rezultate atât de bune din diverse motive (lipsa de timp și echipament de înaltă calitate pentru joc).

Curând se pierde controlul asupra întregului act de a juca, iar euforia și entuziasmul din timpul jocului devin din ce în ce mai mari.

Dorind să obțină rezultate și mai bune, jucătorul petrece din ce în ce mai mult timp în fața ecranului. Se creează o dependență psihologică, a cărei bază este sentimentul de victorie și succes. Chiar și atunci când nu joacă, dependentul se gândește la noi tactici și dispozitive care ar putea îmbunătăți experiența de joc. Obsesia pentru lumea virtuală transformă toate activitățile în aceeași direcție, care este lumea jocurilor video.

Curând se pierde control asupra terjezului act de a juca, iar euforia și enthusiasul din timpul jocului devin din ce în ce mai mari.

Dorind să obțină rezultatul î mai bune, în ce în ce mai mult timp în fața ecranului. Este creat pe dependența psihologică, iar la baza acesteia se află sentimentul de victorie și succes. Chiar și Điền când nu play, dependentul se çordește la noi tactici și dispozitiv care ar putea înțămără întrăță de joc. Obsesia pentru lumea virtuală transformă toate activitățile în și direcție, care este lumea jocurilor video.

În curând, persoana nu reușește să reziste tentațiilor și găsește o modalitate de a participa din nou la joc, joc video. Întregul cerc începe de la început, interesul pentru jocuri suprimă toate celelalte interese. O persoană își schimbă comportamentul anterior atât de mult încât rudele sale subliniază adesea că nu îl pot recunoaște. Familia își pierde încrederea în acea persoană. Adesea prietenii îi întorc spatele dependentului pentru că nu are timp sau dorință să stea cu ei și este complet dezinteresat de viața socială.

Stresul continua și conștientizarea că granița cu realitatea s-a pierdut de mult duc la depresie și regret. Pentru a scăpa de sentimentul neplăcut, persoana recurge la substanțe psihoactive nocive. Acest lucru agravează și mai mult situația și creează gânduri sinucigașe.

Ajutorul experților noștri este cel mai adesea căutat de persoanele aflate în acest stadiu al bolii.

Numărul persoanelor ale căror decese sunt legate direct sau indirect de jocurile video nu este cunoscut, dar se știe că este în creștere. Dependenții își întorc adesea mâna nu numai asupra lor, ci și asupra celor dragi. Motivul pentru aceasta este incapacitatea lor de a gestiona frustrarea cauzată de faptul că nu pot juca jocuri video.

Prin influențarea schimbărilor de dispoziție, nervozitatea și iritabilitatea vor scădea, iar starea psihologică generală se va stabiliza.

Etapele tratamentului sunt:

Se determină starea fizică și psihică a pacientului. O examinare de diagnostic comună include: test de urină, hemoleucograma generală, test biochimic de sânge, EKG și examinare de către un medic internist. Examenul pentru evaluarea stării psihice include psihodiagnostica (testele psihologice care determină nivelul de dependență, consecințele dependenței asupra sănătății mintale, semnele tulburărilor mintale, prezența depresiei și gradul de motivație pentru vindecare). După diagnostic, echipa medicală analizează rezultatele și realizează un plan de tratament. Dacă pacientul suferă de boli cronice sau are alți factori de risc, se efectuează teste suplimentare. Printre acestea se numără MRT, EEG, ultrasunete, radiografie, endoscopie, analize de concentrație de droguri și narcotice, examinări efectuate de cardiologi, neurologi, endocrinologi… Toate acestea sunt teste suplimentare care nu sunt incluse în prețul pachetului.

Practicată în mai multe forme diferite.

• Psihoterapia individuală presupune munca individuală a terapeutului cu pacientul. Pacientul va învăța să facă față stresului, precum și să restabilize relațiile cu alte persoane. Acest tip de terapie presupune gestionarea unui plan de activități zilnice (cu ajutorul unui terapeut) la care pacientul va adera în timpul fazei de tratament ambulatoriu.
• Psihoterapia educațională dezvăluie cauza bolii. Consecințele fizice, psihologice, sociale și profesionale sunt semnalate pacienților. Sunt evidențiate și explicate regulile de comportament în abstinență. Sunt vizionate și filme speciale despre consecințele dependenței.
• Psihoterapia de grup – un grup de pacienți cu un terapeut rezolvă conflictele interne și corectează tulburările de comportament. Se subliniază că problemele de dependență sunt rezolvabile dacă există mai multe persoane cu aceeași problemă.
• Psihoterapia de familie – presupune lucrul cu familia pacientului. Este o consultație psihologică care vizează rezolvarea problemelor din relațiile de familie. Aceasta include identificarea și eliminarea conflictelor care există între membrii familiei.

Ibogaina, aplicata cu recomandarea medicului.

Durează până la 12 luni și se efectuează după părăsirea spitalului. Aceasta include asistență în continuare și controlă lunară. Scopul este ca pacientul să rămână în contact cu medicii pentru a primi sfaturi profesionale sau ajutor dacă este necesar.